KANGOO JUMPS

Kangoo Jumps îți lucrează fiecare grupă de mușchi, punând accent pe mușchii abdominali și fesieri, de regulă cei mai problematici.
KANGOO JUMPS

Sportul Kangoo Jumps a ajuns recent în România și este considerat a fi una dintre cele mai noi și eficiente forme de aerobic. În timpul unei ședințe de Kangoo Jumps se ard un număr impresionant de calorii, aproximativ 150 de calorii în circa 10-15 minute. Poți să sari efectiv pe loc, asemeni unui cangur, să practici Tae Bo sau aerobic pe aceste ghete, iar rezultatele vor fi înzecit mai vizibile, într-un timp mult mai scurt.

În plus, Kangoo Jumps este extrem de amuzant și n-o să te lovești prea repede de plictiseala care se instalează de regulă după câteva zeci de ședințe de aerobic. Alte motive pentru care e o idee bună să alegi practicarea sportului Kangoo Jumps se referă la faptul că acestea reduc leziunile din zona gleznelor, a coloanei sau a șoldurilor, atenuând impactul corpului cu solul cu până la 80%. Astfel, se pot observa originile evidente ale acestor sărituri în medicina și gimnastica recuperatorii, procedura fiind una des utilizată de către sportivii care suferiseră accidentări sau de către pacienții care trebuiau să se recupereze din punct de vedere fizic în urma unor accidente.

În plus, ghetele Kangoo Jumps sunt cunoscute pentru efectele lor benefice asupra inimii și plămânilor, demonstrându-și rolul de exerciții cardio.

Forță fizică suplimentară, tonus muscular și elasticitate sporită; acestea sunt doar o mică parte a beneficiilor care pot fi resimțite și văzute de toți cei care aleg să practice Kangoo Jumps. Fie că vrei să te menții în formă, fie că vrei să “întinerești”, fie că vrei să capeți mai multă rezistență fizică sau să scapi de toată grăsimea inestetică de pe picioare, coapse, șolduri sau abdomen, toate acestea sunt posibile după câteva ședințe de Kangoo Jumps.

Persoanele care recurg la antrenamentele de Kangoo Jumps sunt capabile să lucreze mai mult, să aibă un somn mai bun și să se simtă mai puțin tensionate și nervoase. Efectul nu este doar psihologic, deoarece săriturile de cangur împotriva gravitației, fără traumatisme la nivelul sistemului musculo-scheletic, este unul dintre cele mai benefice exerciții de aerobic dezvoltate vreodată. Vârsta minimă la care un copil poate începe să folosească ghetele Kangoo Jumps este de șase ani, la o greutate minimă de 30 de kilograme, iar cea maximă este de 90 de ani. Sportul practicat pe acești pantofi speciali este recomandat cu precădere celor care suferă de afecțiuni cardiace sau diabet, fără a se limita la acestea însă. Kangoo Jumps este contraindicat celor suferinzi de spondiloză cervicală.

Principalele beneficii ale ghetelor Kangoo:

  • reduc impactul asupra articulațiilor și coloanei cu 80 %;
  • întăresc sistemul imunitar, inima și plămânii;
  • ard celulita;
  • lucrează toți mușchii și acționează eficient asupra fesierilor, coapselor și abdomenului;
  • ajută la slăbit;
  • stimulează sistemul limfatic;
  • măresc nivelul de oxigen pentru cel mai bun antrenament cardiovascular;
  • dezvoltă rezistența și flexibilitatea;
  • ameliorează coordonarea mișcărilor.
Alte Servicii

FITNESS

FITNESS

VEZI DETALII
AEROBIC

AEROBIC

VEZI DETALII
BODYBUILDING

BODYBUILDING

VEZI DETALII
TRANSFORMĂ-ȚI VIAȚA ACUM!

DEVINO MEMBRU FIT4U

Acum este momentul să faci primul pas spre o viață mai sănătoasă. Fă-ți cont de membru FIT4U și cumpără-ți primul abonament online! În câteva minute poți să te antrenezi în cluburile FIT4U!